#BERBECiucTweetMeet DOI

Vineri, 20 aprilie 2012 (la final de berbecime), în OpenPub (Str. Tunari nr. 65, Bucureşti) va avea loc #BerbeCiucTweetMeet II. În traducere, cum ar veni, petrecerea berbecilor cu suportul Ciuc, majoritari umblători prin lumea online-ului – printre ciripiuri de twitter – în casa celor de la Open.

Amu să ne înţelegem. Nu e musai să ai cont de twitter. Intrarea se face pe bază de bunăvoie, cinstirea berbecilor e pe bază de buletin. Dacă nu eşti berbec, cauţi unul şi îl porţi de mânuţă pe post de “bilet de voie”, dacă nu găseşti berbec vii de dragul celor pe care îi vei găsi bătându-se cap în cap, de dragul de a petrece cu şi pe lângă ei.

Cum îs renumiţi pentru căpoșenie avem practic un bis al berbeciucului de anul trecut. Aşadar concursurile se păstrează şi anul acesta: berbecii se vor da cap în cap şi vor juca minibasket. E drept anul trecut am avut-o pe Andreea responsabilă cu bodypaintingul, dar anul ăsta v-aţi procopsit cu mine. Puteţi alege ca operă de artă să o floricică, o steluţă sau o pisicuţă! A! Mai pot să desenez şi smiley cu dinţi.:)) Glumesc! Cred că cel mai bine vă încondeiaţi singuri. :P

Ştim cu toţii că oricât de căpoşi ar fi ni-s dragi de numa’, motiv pentru care vă încurajez să veniţi să petrecem alături de ei toată seara. Eu una ştiu că nu am remediu. Mi-s trei bărbaţi importanţi în viaţă: tată, frate, iubit – toţi berbeci şi toţi iubiţi.

Ah, să nu uit! Anul trecut am încheiat berbeceala cu un drum în Vamă Veche. Nu ar fi rău de repetat, zic eu. Deci căutăm şoferi consumatori de antibiotice care îşi doresc să vadă marea pentru câteva ore şi în aprilie.

Recapitulare?

  • Nu eşti berbec? Atunci trebuie să-ţi găseşti un partener berbec, pentru că accesul se face numai însoţit de un nativ din cea mai tare zodie.
  • Distracţie cât cuprinde, bere Ciuc Premium şi Ciuc Natur Radler şi bineînţeles activităţi specifice berbecilor.

Vinovaţi de eveniment sunt Vulupe şi Pandutzu, evenimentul e recomandat de mahmuri, iar pentru afiş îi mulţumim lui Andrei și lui Ciprian.

Ne vedem astă seară!

Posted in D'ale blogăitului | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 Comments

Si-am incalecat pe-o sa si-asa-nceput ziua mea

Dimineata 6:30 – ma trezesc -impropriu spus, dar fie. Dat fiind faptul ca ai mei parinti sunt in vizita la noi, nu imi permita sa intarzii la facultate. Nici nu am apucat sa deschid bine ochii si ca niste becuri cu senzori ei erau deja in picioare. Cum fac asta?

Tot dimineata 7:10 – ma sui in sa si plec spre facultate. Avantaje? Am descoperit stradute pe care nu cred ca le mai nimeresc a doua oara; am redescoperit stradute pe care le credeam asfaltate direct cu masini parcate; traficul de dimineata este mult mai generos in ceea ce priveste linistea si bunul simt. Dezavantaje: nevoia scobitorilor pentru a tine ochii deschisi – asa cum bine am invatat din desene animate- si cascatul in trafic nu dau bine la statutul de biciclist serios. [Acum va trebui sa va inchipuiti cum mi-s eu un biciclist serios :))]

Mai tarziu dimineata 7:48, la facultate – ca o panseluta nevinovata observ ca NU am antifurtul la mine. In timp ce enumar “flori, fete si baieti” printre dinti, ma gandesc ca e ora perfecta sa trag pe altcineva de urechi pentru neatentia mea, si cine altul mai potrivit sa fie daca nu chiar vulpoiul.
7:50 – trezesc furtunos un om prea obosit sa inteleaga din prima incercare cuvintele mele repezite-explicite rostite pe un ton foarte cald si dulce,  asa cum ar fi si normal sa te trezesti la o astfel de ora ilegala. [Scuuuuuzeeeeee! cu puppy eyes si tot tacamul de chiutosenii, merge? :D ]

7:55 – ma car [la propriu] in sala de curs pentru a lasa rucsacul si putin chef de misto colegilor.

8:03 – asezata strategic pe una din cele 13 banci din marele campus al celor doua facultati UMF si Geo&Geo [Geologie si Geofizica] o pazeac pe Sparky si butonez pe micul meu tilifon destept [in speranta ca-mi va trece tremuratul de frig] asteptand totodata antifurtul. Sunt absolut convinsa ca prefericitul “hot” al “nu-mi lua bicla, bai nene”-ului meu nu m-a blagoslovit deloc. Dar deloc.

8:30 – va salut si plec la o tura mica de incalzire ca imi tremura literele sub degete.

Si-am incalecat pe-o sa si-asa-nceput ziua mea.

Mai tarziu:

  • am reusit sa ma pierd pentru cateva minute prin Bucuresti. Habar nu aveam pe unde am ajuns sa biciclesc – stiam doar orientativ in ce zona ma aflu.
  • am biciclit razand singura strazi intregi
  • NU am mai ajuns la nici un curs desi ma trezisem special pentru asta la SASE JUMATATE
  • am observat ca exista totusi biciclisti in trafic care stiu sa raspunda la salut
  • am reintalnit la pranz, un prieten brasovean – e mica, ba, lumea! E mic chiar si Bucurestiul!
  • am reusit sa ignor si singurul comentariu badaran si rautacios cu cel mai mare zambet pe care i-l puteam oferi cretinului

Sunt un copil fericit!

Posted in Biciclesc cu drag si spor, D'ale studenţilor | Tagged , , , , , , | 4 Comments

Și… m-am rătăcit.

Și am renunțat să mai cântăresc ce e corect și ce nu e corect. Pentru cine, față de cine, de ce și cum. Nu mai vreau…

Simt cum îmi devin iar un simplu musafir. Mi-e teamă și-mi tremură sufletul când îmi caut copilul din mine și-l simt departe…

Aș vrea să mă văd măcar într-un dezechilibru, dar sunt doar undeva jos, într-o depresiune laaargă și plată. Plată. Sunt parcă împietrită – iremediabil. Și parcă nu mai am putere să mă lupt… Parcă aș fi în mijlocul unui deșert și sunt atât de deshidratată de copilul din mine încât nu mai simt nevoia să aleg una din dunele alea mari de nisip din depărtare și să le urc cu spor în căutarea… a orice va fi să-mi fie în față. Și nu mai am putere. Și parcă nu vreau nimic. Un fel de… delăsare.

Nu, nu iubesc mai puțin. Nu văd lucrurile din jumătatea plină a paharului, înecându-mă cu apa în care mă găsesc, privind la restul jumătății goale. Nu. Nu am mai pierdut pe nimeni și nu am o nouă cicatrice la colecție. Dar parcă nu ar strica o veste bună sau un ceva frumos, să mă însenineze.

Și…

Unde m-am pierdut… unde mi-ai pierdut zâmbetul?

—————

Și nu e corect.

Și nu mi-e bine.

Dar de când eram mică, am învățat că după fiecare șut în fund - iertată-mi fie impertinența - chiar dacă îmbrățișezi puțin asfaltul - și la propriu în cazul meu - sau pocnești cu pofta vreun prag – la blestemele părinților pe care nu ai vrut să-i asculți de câte ori te  cicăleau ”până nu dai cu capul de sus nu te înveți minte!” - te ridici, te scuturi de praf și pășești cu încredere înainte, asta evident după ce îți masezi puțin fruncea. Dacă nu o faci tu, cu siguranță nu o va face nimeni în locul tău. Obișnuiam să am puterea asta, cred că de aia îmi este și pusă la încercare amu – să nu uit de ea.

—————-

Și n-are contează cine are dreptate.

Și faci să-ți fie bine!

Posted in Poveste | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 Comments

Dragă “străin”

Te sper
Plecând
Venind
Spunând


“Poate chiar nu-i vis din care să nu ne trezim
Poate nu-i nici vis de care să fugim”

Te ştiu
De când
De azi
Demult

Posted in My refuge, Poveste | Tagged , , , , , , , , , , | 1 Comment

Nu există regret.

Ce mai contează că sufletul și gîndul mi-s într-un grav dezechilibru?

Mi-s amintirile cărbuni veşnic încinşi… Încerci să-i stingi cu lacrimi, dar tot ce reuşeşti să stârneşti este un fum înnecăcios. Te ustură mai tare, prea tare -lacrimezi mai mult. Alegi să îţi învingi durerea. Alegi să trăieşti cu ele- cu ei, cu cei care te lăsa, cu cei pe care-i laşi.

Alegi să te bucuri de ea atât cât ai avut-o, chiar dacă a coborât într-o altă gară… Da, ştiu eşti naiv şi încă mai speri ca în fiecare gară să o vezi alergând fără spor cu ochii mari şi îngrijoraţi, împiedicându-se de bagajele multe. Speri până la ultimul fluier al trenului că se va urca în tren şi va alege să stea iar lângă tine. În acelaşi vagon. E drept maratonul nu a fost în zadar… a pornit în călătorie cu acelaşi tren, doar că de data ăsta locul de lângă tine rămâne fie gol, fie ocupat de altcineva. O vezi prea bine din depărtare – a ales o altă banchetă. Sunt oameni noi şi poate pentru ea trecutul nu are nimic nou de spus. Poate are dreptate, nu îndrăzneşti să te superi. Da, doare. Ai fi încercat mai mult, dar Dumnezeu a creat orgoliul – iată piedica.

*Nimeni nu pleacă să vâneze vise. Nici măcar nu iese pe uşa pentru asta. Nimeni nu poate pleca dacă are pentru ce să rămână.* Aici ai greșit. Acceptă amintirea ca parte din trecut. Nu există regret.

Lumea este întradevar mică. Neîncăpătoare pentru câte trăiri sunt în noi.

Posted in My refuge, Poveste | Tagged , , , , , , , , , | 2 Comments