Haos organizat in amintiri

Vita de Vie* imi aduce aminte de copilarie. De fapt, Adi Despot imi aduce aminte de copilarie, de la Scoala Vedetelor (sau cum ii zicea?). Si-mi vibreaza in minte ceva cu “mai, baiete, pe tine te-am gasit aici, aici, aici, aici. mai, baiete, pe tine te-am gasit aici.”. Era si Nadine prin videoclip.

Dar Adrian Despot imi aduce aminte de perioada in care eu descopeream muzica. Si iti multumesc, domnule. Multumesc.

Mereu i-am ascultat cu drag; si la acusticul din Vama Veche (de la primul lor Folk You) a fost prima data cand i-am ascultat in timp ce respiram aceeasi briza sarata. Adicatelea, vreau sa spun ca acela a fost primul meu concert Vita de Vie.

Tot cu drag imi aduc aminte si de varul meu, cel mai oaie neagra, care m-a invatat, in timp, multe lectii de om. Cum sa fii, de cine sa te feresti, “spune-ti sufletul cand ai incredere in ce urmeaza sa pui in cuvint”. Dar pe el nu il leg musai doar de Vita de Vie, ci mai mult de perioada aia in care modelam ce sunt azi. Adica aceeasi perioada in care am invatat cum sta cu obsesia pentru vocea unui om.

Indiferent de ce bas, stele, varza, ganduri, iamma sau taceri a cantat, vocea asta mi-a dat mereu senzatia de suflet plin. Cumva se intampla sa-ti fie dragi unii oameni fara sa-i cunosti. Ei nu stiu, nu au de unde. Dar iti sunt dragi de i-ai luat in brate pe strada, chiar daca nu stiu despre ce este vorba.

In noaptea in care am lasat tigaia de clatite la garderoba din Club A, JustF0rFun mi-a facut un urias cucui, drept in ceafa; asta pentru ca dadea din cap pe “e musai sa se auda basul si cu toba mare”.

Cativa ani mai tarziu, de ziua mea, pe 30 octombrie 2015, Adrian Despot si Claudiu Petre (impreuna cu multi altii – mai mult sau mai deloc mediatizati) incercau sa scoata oameni arsi/sufocati dintr-un club.

Nu am vrut sa spun nimic special; fiecare trece altfel prin si/sau peste ce s-a intamplat in noaptea aceea. Eu inca plutesc si asociez trairi din prezent cu amintiri mai vechi. Ascult, vad si zambesc (adesea amar) gandidu-ma la intalniri, prieteni si reintalniri.

Nu vorbim des, in vizuina, despre Coco. Dar purtam tricourile de la el, pe cuptorul cu microunde sta un borcan de dulceata de lapte, pe care ni l-a adus acum aproximativ un an si in frigider sta o bere pe care scrie #findme. Din cand in cand, de nicaieri, ne mai spunem cu vocea stinsa, unul altuia, ca ne este dor.
Mai sunt trei zile si vom fi dusi spre tara lui Mos Craciun, sa vedem reni, sa vedem fiorduri, sa vedem si Sanktpetersburgul, sa traversam cel mai lung pod si sa trecem cu mobra pe sub apa, sa vedem cum arata sensurile giratorii in tuneluri subterane, sa ne rugam de Aurora Boreala sa-si iasa din somnul de peste vara si sa ne arate si noua putin aripile ei. Mergem.

Am echipat V-stromul, iar pe sidecase-uri vom lipi trei stickere: dusi.ro, #haisiommere si #findme.

*mi-a pornit din playlist si mi-a rasturnat clepsidra:

Posted in Poveste | Leave a comment

Medicamente care ucid, vaccinuri care ucid, farmacia care ucide

Medicamente care ucid, vaccinuri care ucid, farmacia care ucide.*

Dar cand vii in farmacie si ala din fata ta te intreaba de ficat, atunci cand ii ceri paracetamol – exemplu aleator – te uiti urat la el (in cel mai frumos caz) sau il faci direct prost, in fata, “da-mi, tu, paracetamol ce ma interoghezi atat?”.
Si-asa vine reactia mea de pleaca-ma-de-aici cand imi aluneca ochii pe cate un titlu bombastic. Pentru ca fiecare mananca ce-si culege.

Taman ce mi-am adus aminte de o mare doamna ce a plecat foarte suparata din farmacie spunand ca se duce dincolo, ca acolo nu o intreaba nimeni nimic (de ce sunt atat de impertinenta?). Voia supozitoare, dar nu trebuia sa stiu eu pentru ce. Ca doar nu e nici o diferenta de substante active daca forma farmaceutica este aceeasi – probabil.
Si domnul “doctor” ce a lucrat enshpe ani in medicina, dupa cum s-a prezentat, care mi-a explicat despre cuvantul “vanzatoare” dupa ce am incercat sa il consiliez. Nu. Nu era medic, dar voia antibiotic fara reteta sau vreo recomandare medicala.
Si o alta distinsa doamna care s-a gandit ca e politicos si perfect normal sa verifice pe internet tot ce-i explic eu. In timp real. Traiasca smartphone-ul, tehnologia moderna, internetul cu viteza mai mare decat in State si creierele mai putin crete.

Nu, nu stii tu (nici internetul si nici “cercetatorii britanici”) tot si mai bine/mai corect, de fiecare data. Nici nu e nevoie. Alege si insuseste-ti meseria. Si fa-o bine. Fa-o cat poti tu de bine, ca sa poti avea incredere ca cel care te ajuta isi face si el la fel de bine meseria in domeniu in care tu nu te pricepi.

Pornisem vertiginos sa va spun ca atat timp cat nu esti capabil sau macar dornic sa intelegi ca orice substanta activa poate avea reactii adverse sau reactii secundare in functie de fiecare caz/organism nu ar trebui sa te panichezi, sa blamezi si sa propovaduiesti mai departe teorii ale conspiratiilor.
Si daca tot si tot va place sa stati imbuibati de groaza, va invit de asemnea sa cititi putin despre otravuri si istoria lor sa nu mai aveti impresia ca taman ce s-a inventat furculita pentru decimarea populatiei.

No, asa.

______
*Frustrari din ciclul “sunt macelar de meserie, dar din cand in cand mai fac si operatii pe cord deschis”.

Posted in Farmacie, N-are categorie | Tagged , , , , , , , , , | Leave a comment

Fi-mi-as superstitioasa

Din pricina faptului ca eu nu ma incurc de marti, 3 ceasuri rele (chiar imi plac ceasurile), (fiecare) luni-cea-mai-urata-zi-din-an, spart oglinzi si varsat sare (?!), vinerea cu ghinion (sau era joi?) si mai ales pentru ca iubesc pisicile negre, nu mi se intampla sa asociez evenimente mai putin vesele sau de neindemanare cu situatiile mai sus mentionate. Ei bine, dar cand lu’ varu’ Murphy ii ajunge… ii ajunge!

Ce vreau sa zic: le calculeaza el cumva, le invarte si le aduna (dar nu le imparte) si imi tranteste cate o zi (doua, trei – uneori chiar consecutive) din aia in care nimic, nimic nu iese. E ca si cum ar deraia majoritatea tramvaielor din Bucuresti pentru ca cineva a dat cu unt pe sinele de cale ferata. E o placere sa stai pe langa mine in zilele astea. La fel de bine ai putea sa-mi montezi o camera in frunce si sa ma urmaresti “live” din fotoliul pufos de acasa, cu ochii inlacrimati (de ras) si obrajii rosii (de prea mult ras), cu o mana pe burta, sa absorbi durerea (de ras) si cealalta pe tubul de oxigen (din cand in cand mai trebuie sa si respiri).

Cred ca uneori e mai bine daca esti superstitios: stii, nene, cand iti vine napasta! Pentru ca asa trebe. Sa vina. Si apoi, daca nu vine… mare hlizeala si bucurie. Nu?

Posted in D'ale blogăitului, My refuge | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

Rabufnire cu tocmeala

Cum poti tu, farmacist educat si om bun, sa conditionezi eliberarea unui produs care se poate prepara in farmacia ta (si poate in alte doua, trei din TOT  Clujul) de cumpararea celorlale doua produse de pe reteta? Nu pentru ca nu ai substantele necesare, nu pentru ca nu ai timpul necesar sa prepari pe cat de repede are pacientul nevoie. Nu. De asemenea stii ca posibilitatile omului sa-si gaseasca remediul au scazut mult in momentul in care ai refuzat sa ajuti. Activitatea ta de farmacist a fost utilizata impotriva sanatatii unui om.
Cum si de ce?

Exista o lege.*

 Ii spune “LEGE nr.81 din 9 mai 1997 privind exercitarea profesiunii de farmacist, infiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Farmacistilor din Romania”. La articolul trei (Art. 3.) al acestei legi spune asa:

JURAMANTUL FARMACISTULUI
Art. 3. – (1) În exercitarea profesiunii, farmacistul trebuie să dovedească devotament, corectitudine, disponibilitate şi respect faţă de persoana care i se adresează pentru procurarea medicamentelor necesare.
(2) În activitatea de preparare şi de eliberare a medicamentelor, având deplina răspundere a acestora, farmacistul are drept de decizie.
(3) La absolvirea instituţiei de învăţământ, farmacistul va depune următorul jurământ:
“În întreaga mea activitate voi da dovadă de o atitudine profund umană faţă de om şi colectivitate. Voi respecta demnitatea şi personalitatea bolnavului, exercitând profesiunea cu conştiinciozitate, respectând normele de etică şi de deontologie farmaceutică. Voi fi corect cu mine însumi şi cu confraţii mei, cărora le voi cere colaborarea, şi nu voi refuza să le acord sprijinul, când mi se va cere, în interesul bolnavului. Nu voi accepta sub nici un motiv ca activitatea mea de farmacist să fie utilizată împotriva sănătăţii şi vieţii omului. Voi fi răbdător şi înţelegător faţă de cel care, datorită bolii, nu-mi acordă respectul cuvenit. Jur, pe onoare, în mod solemn şi liber!”
(4) Profesiunea de farmacist este o profesiune liberală. Farmacistul nu este funcţionar public.
Juramantul acesta este rostit de fiecare farmacist – in acea  prima zi din care devine farmacist.
*Aceasta este o rabufnire mica provocata de tot haosul din domeniul sanitar, rabufnire de rusine. Rusine ca baltesc intr-o profesie care isi pierde din ce in ce mai mult esenta.
Posted in Farmacie, N-are categorie | Tagged , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

Bicicleta.

În dimineața asta am fugit cu Tiny să rezolv niște acte.

Când am ajuns în fața clădirii cu pricina, un cuplu proaspăt ieșit dintr-o mașină, a intrat în urma mea pe poartă și discutau amuzați (și puțin evident) despre mine. N-am prins despre ce era vorba.
“La naiba!”, zic. “Iar mi s-au desfăcut ăia doi nasturi de pe spatele bluzei?”.

Am legat-o spășită pe micuța mea cu pedale și am verificat nasturii buclucași. Mititeii erau cuminți, la locul lor.
“No, dă-i pace!”, îmi zic și ma duc să caut o coadă la care sa aștept.

La coadă, în fața mea: cuplul de care vă vorbeam. În timp ce eu încercam să găsesc un afiș care să-mi spună unde să stau, domnul nu mai rabdă și mă întreabă: “Nu te supără, dar… cum ai ajuns așa repede!? De pe podul din Mănăștur mă țin după tine, am mers chiar bine, și tot în același timp am ajuns!?”.

Bicicleta.


PS: Tiny a primit azi flori. O pregătesc de SkirtBike Cluj Napoca. :D

 

Posted in Biciclesc cu drag si spor | Tagged , , , , | Leave a comment