viaţa bate…cartea

***

“Arla era fiica tribului. Fusese găsită de vraciul tribului în pădure, pe vremea când Kzmo era doar un copilaş. Au crescut împreună, iar Arla avea să fie singura care îl va aştepta la gura peşterii.”

La subsolul clădirii era o cameră mirosind a mucegai şi căldură. Însă simţurile lui nu sesizau. Pe o saltea trântită în colţul odăii stăteau aruncate nişte haine umede şi murdare. Rămase un timp contemplând singurătatea de care spera că se va bucura. Se aşeză cu mişcări violente pe salteaua zdrenţuită de molii şi îşî fixă privirea pe umbrele de pe perete. Îşi aprinse o ţigară şi urmarea firicelul de fum care se risipea în aer. Simţea cum fumul i se prelinge agale prin gâtul uscat. Lângă el, pe o cutie de carton, ferit de umiditate era un casetofon care derula, cu pauze regulate, sunete violente ale unei casete.
Uşa se deschise cu scârţâitul ei ruginit şi odata cu lumina pală pătrunsă în cameră intră un ins cu faţa plină de gropiţe. Se apropie de prietenul său şi scoase cu mişcări lente o ţigară. O aprinse şi după ce trase cu aviditate primul fum, o întinse celuilalt. Cu gesturi de o sanctitate irascibilă şi cu trăsături de împătimit, acesta insipra nocivitatea drogurilor.
Rămaseră astfel într-o nemişcare de cimitir, cu gânduri pierdute şi imagini neclare ale pereţilor care prinseseră viaţă şi le apăsau creierii.

Ea ascultă totul până la sfârşit. Nici măcar nu observă când el ieşi. Şi nu putea să înţeleagă “de ce?”. Murise atunci când acea voce se stinsese în liniştea neobişnuită din sală. Fusese acea Arla care alerga prin pădure, acea Arla care privea copacii de la marginea pădurii. Nimeni nu mai fusese Arla, doar ea. Şi acum încetase să mai fie. O evitau gândurile şi identitatea sa. Se vedea estropiată, dezgustătoare şi i se părea ciudat că privirile pe sub care trecea nu îi observau sluţenia.

Instinctiv ajunse în aceeşi cameră de la subsol, produse acelasi zgomot ruginit, dar nimeni nu întoarse capul. nici ea nu-i văzu pe cei doi, care teminaseră de mult ţigara, iar acum zăceau în euforie. Se trânti pe cimentul umed, porni casetofonul uitat în tăcere şi işi aprinse o ţigară.

Oare când era Arla era mai frumoasă? Arla avea părul lung şi moale. Îşi aduse aminte de pozele în care avea părul lung. Atunci trebuie să fi fost Arla. Nici când era Arla nu îşi cunoştea părinţii. Îi era dor să fie Arla. Dar murise.

***

G.I.

Advertisements

About Adina

motoare, munte, cai, verde, libertate, mare, lacramioare, salbatic, zbor, fotografie, cai, natura, concret, echilibru, teatru, floare de colt, folk, foc de tabara, oameni
This entry was posted in Gânduri furate and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s