Și… m-am rătăcit.

Și am renunțat să mai cântăresc ce e corect și ce nu e corect. Pentru cine, față de cine, de ce și cum. Nu mai vreau…

Simt cum îmi devin iar un simplu musafir. Mi-e teamă și-mi tremură sufletul când îmi caut copilul din mine și-l simt departe…

Aș vrea să mă văd măcar într-un dezechilibru, dar sunt doar undeva jos, într-o depresiune laaargă și plată. Plată. Sunt parcă împietrită – iremediabil. Și parcă nu mai am putere să mă lupt… Parcă aș fi în mijlocul unui deșert și sunt atât de deshidratată de copilul din mine încât nu mai simt nevoia să aleg una din dunele alea mari de nisip din depărtare și să le urc cu spor în căutarea… a orice va fi să-mi fie în față. Și nu mai am putere. Și parcă nu vreau nimic. Un fel de… delăsare.

Nu, nu iubesc mai puțin. Nu văd lucrurile din jumătatea plină a paharului, înecându-mă cu apa în care mă găsesc, privind la restul jumătății goale. Nu. Nu am mai pierdut pe nimeni și nu am o nouă cicatrice la colecție. Dar parcă nu ar strica o veste bună sau un ceva frumos, să mă însenineze.

Și…

Unde m-am pierdut… unde mi-ai pierdut zâmbetul?

—————

Și nu e corect.

Și nu mi-e bine.

Dar de când eram mică, am învățat că după fiecare șut în fund – iertată-mi fie impertinența – chiar dacă îmbrățișezi puțin asfaltul – și la propriu în cazul meu – sau pocnești cu pofta vreun prag – la blestemele părinților pe care nu ai vrut să-i asculți de câte ori te  cicăleau ”până nu dai cu capul de sus nu te înveți minte!” – te ridici, te scuturi de praf și pășești cu încredere înainte, asta evident după ce îți masezi puțin fruncea. Dacă nu o faci tu, cu siguranță nu o va face nimeni în locul tău. Obișnuiam să am puterea asta, cred că de aia îmi este și pusă la încercare amu – să nu uit de ea.

—————-

Și n-are contează cine are dreptate.

Și faci să-ți fie bine!

Advertisements

About Adina

motoare, munte, cai, verde, libertate, mare, lacramioare, salbatic, zbor, fotografie, cai, natura, concret, echilibru, teatru, floare de colt, folk, foc de tabara, oameni
This entry was posted in Poveste and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

4 Responses to Și… m-am rătăcit.

  1. Andrei says:

    „Fericirea e să știi să îți dorești ceea ce ai deja.” Nu mai știu unde l-am auzit, dar din milioanele de citate despre fericire, e preferatul meu.

  2. l'enfant says:

    Asta cu a știi cum să-și dorești ca ceea ce ai să fie fericirea absolută e doar o amăgire. Nu spun că nu ar merge… dar e o amăgire. Și totodata un alt fel de delăsare. Îți impui să te fericești cu ce ai fără să mai tinzi spre curcubeu?

  3. Andrei says:

    Nu chiar. Eu de fapt vroiam să mă iau de faptul că nu ai pierdut nimic, dar totuși ești tristă. Nu strică să te bucuri de soare, de o gură de cafea, de o conversație plăcută, de o carte etc. Nu zic că nu trebuie să tinzi spre curcubeu, asta ar fi chiar trist, dar poți fi fericită tinzând spre curcubeu. Că fericirea absolută e clar că nu există (sau e de foarte scurtă durată). Și poate atunci vin și minunile, fără să le aștepți cu capul plecat. :D Zic și eu.

  4. l'enfant says:

    Dacă nici eu nu știu să mă bucur de lucrurile mărunte din viața mea… nu știu cine o face. Drept e că postarea asta se referă la faptul că simt că-mi scape printre degete câteodata abilitatea asta de a te bucura copilărește. Dar am încheiat pe măsură. Nu mă las eu așa ușor. Rânjim cu spor. Hai că ne vedem în câteva ore la Folk Frate! :P

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s